tip (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIP, (
1, 2, 3)
tipuri, s. n., (
4)
tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip.
2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦
Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate.
3. S. n. Soi
3, fel, gen, categorie.
4. S. m. (
Fam.) Individ, ins. – Din
fr. type, lat. typus.