ținc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din
germ. Zinke.