ține (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÍNE, țin, vb. III.
I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊
Expr. A-i ține (cuiva)
lumânarea (sau
lumina) =
a) a fi naș cuiva la cununie;
b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin).
A-i ține (cuiva)
cununa = a fi naș (cuiva) la cununie.
A ține frânele țării (sau
împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc.
A ține pe cineva (sau
ceva)
în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână.
A ține ursita (sau
soarta)
cuiva (
în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin
prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă)
Ținem pe bunic de mână. (
Refl. recipr.)
Mergeau ținându-se de mână. ◊
Intranz. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși)
Ține de nuia. ♦ (La
imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în
expr.)
A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului.
2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă.
3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦
Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde.
4. A cuprinde, a purta,
p. ext. a suporta. ◊
Expr. A nu-l (
mai)
ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc.
A nu-l (
mai)
ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc.
A nu-l mai ține (pe cineva)
pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru.
II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva.
Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva.
Se ținea numai într-un cui. ♦
Intranz. și
refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda).
Cuiul (
se)
ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin
prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nici o clipă;
p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva.
4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui.
Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊
Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă.
6. Intranz. și
refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva.
7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva.
8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva:
p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin
prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva.
9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva.
III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊
Expr. A ține nasul sus sau (
refl.)
a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios.
A ține capul sus sau (
refl.)
a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (
Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva.
2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦
Expr. A ține (pe cineva sau ceva)
în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită.
A ține (ceva)
în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin
prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. ◊
Expr. A ține (pe cineva)
la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat.
3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ◊
Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau
sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva.
4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține.
5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊
Expr. A-i ține cuiva drumul (sau
calea) =
a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva;
b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte;
c) (
pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva.
A ține drumul (sau
calea, drumurile) =
a) a practica tâlhăria la drumul mare;
b) a umbla fără rost, haimana. (
Pop.)
A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva.
A ține (pe cineva)
de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru).
6. Tranz. A face pe cineva să aștepte.
7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊
Expr. A se ține în rezervă (sau
la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva.
A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (
Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva).
8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută.
Se ținea drept. ◊
Expr. A nu se mai (
putea)
ține pe (sau
în)
picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.).
9. Refl. (
Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul.
10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc.
Abia își ține lacrimile. (
Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă)
De-abia se ține să nu râdă. ◊
Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin
prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține.
IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin
prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept.
2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊
Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva.
A ține cuiva (sau,
reg.,
a ține pe cineva)
mânie (sau
pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva.
A ține taina (sau
secretul) sau
a ține (ceva)
secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret.
A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (
Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva.
3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊
Expr. A-i ține cuiva cald (sau,
intranz.,
de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (
Intranz.)
A-i ține (cuiva)
de frig = a apăra de frig.
A-i ține (cuiva)
de foame (sau
de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită).
A ține (cuiva)
de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala.
4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc;
p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (
Refl.) (Determinat prin „de drum”)
Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊
Expr. (
înv.)
A ține marea sau (
intranz.)
a ține spre plina mare = a naviga în larg.
5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊
Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦
Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊
Expr. (
Intranz.)
A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea.
6. Refl. și
intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊
Expr. (
Refl.)
A se ține (sau,
tranz.,
a ține pe cineva)
treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (
Refl.)
A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (
Refl.)
Ține-te (sau
te ține)
bine sau (
intranz.)
ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (
Refl.)
Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦
Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva.
Calul ține la galop. 7. Refl. și
tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊
Expr. A (
se)
ține viu (sau
în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦
Refl. A se păstra, a se conserva.
V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊
Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca...
2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc.
3. A avea (pe cineva) în serviciul său.
4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊
Expr. A ține casa (sau
contabilitatea) = a fi casier (sau contabil).
A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere.
5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau).
6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș).
7. (
Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie).
VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊
Expr. A ține casă (
cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție).
A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos.
A ține casă (sau
masă)
deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți.
A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊
Expr. A ține (pe cineva)
la școală (sau
la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦
Tranz. și
refl. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-și ține capul (sau
viața, zilele, sufletul)
cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦
Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi.
2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊
Expr. A ține pe cineva ca pe (sau
în)
palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele.
A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine.
3. (
Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu
dat. pron.) A avea un amant. ♦
Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj).
VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp).
2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri.
3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție).
VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste.
De bucurie ținu masa trei zile. ◊
Expr. A o ține numai (sau
tot)
o (sau
într-o)
fugă (ori
o gură, un plâns etc.) sau
a ține fuga (ori
plânsul, gura etc.)
întruna (sau
totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.).
A (
o)
ține înainte (sau
întruna)
că... = a susține cu tărie, cu insistență că...
A (
o)
ține (
tot)
una (
cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...).
A ține pas cu vremea (sau
pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu...
2. (În
loc. vb.; cu sensul dat de determinări)
A ține o vorbire (sau
un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu.
A ține judecată = a judeca.
A ține sfat = a se sfătui, a delibera.
A ține luptă (sau
război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva.
A ține strajă = a străjui, a sta de strajă.
A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva.
IX. Tranz. și
refl. (
Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede.
Te țineam mai tânăr! ◊
Expr. (
Tranz.)
A ține (pe cineva)
de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva).
X. Tranz. (
Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [
Prez. ind. și: (
reg.)
țiu. –
Var.:
țineá vb. II] –
Lat. tenem.