timpuriu - explicat in DEX

timpuriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Din lat. *temporivus.

timpuriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
timpuríŭ, -íe adj. (lat. pop. tĕmporivus, it. ven. gen. temporivo). În ainte [!] de timpu obișnuit: ĭarnă timpurie. Precoce: poame timpuriĭ. Prematur: moarte timpurie. Adv. Devreme: a sosi timpuriŭ. De timpuriŭ, din timp: a pleca de timpuriŭ.

timpuriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi

timpuriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
timpuriu a. ce vine înainte de timp. [Lat. vulg. TEMPORIVUS].

timpuriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. — Lat. *temporivus.