timpuriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau timpul obișnuit sau prevăzut. ◊
Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme.
2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Din
lat. *temporivus.timpuriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)timpuríŭ, -íe adj. (lat. pop.
tĕmporivus, it. ven. gen.
temporivo). În ainte [!] de timpu obișnuit:
ĭarnă timpurie. Precoce:
poame timpuriĭ. Prematur:
moarte timpurie. Adv. Devreme:
a sosi timpuriŭ. De timpuriŭ, din timp:
a pleca de timpuriŭ.timpuriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)timpuríu adj. m.,
f. timpuríe; pl. m. și
f. timpuríitimpuriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)timpuriu a. ce vine înainte de timp. [Lat. vulg. TEMPORIVUS].
timpuriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊
Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme.
2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. —
Lat. *
temporivus.