timin - explicat in DEX

timin (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
timín s.n. (înv.) veche monedă turcească, folosită pentru salbe așezate pe frunte.

timin (Dicționaru limbii românești, 1939)
timín m. (turc. timin; ngr. timini). Vechĭ. O veche monetă [!] turcească din care se făceaŭ salbe de pus la cap.

timin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
timín (înv.) s. m., pl. timíni

timin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
timin n. veche monedă turcească, servind de salbă, ce se purta pe frunte ca o podoabă: bani de cap timin, jumătate poleiți, jumătate albi Od. [Turc. TIMIN].