timid - explicat in DEX

timid (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.

timid (Dicționar de neologisme, 1986)
TIMÍD, -Ă adj. Lipsit de îndrăzneală; lipsit de încredere în sine; sfios, rușinos. ♦ (fig.) Delicat, plăpând. [Pl. -izi, -ide. / < fr. timide, cf. lat. timidus].

timid (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TIMÍD, -Ă I. adj., s. m. f. (om) lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos. II. adj. (fig.) modest (2). ◊ (adv.) cu timiditate. (< fr. timide, lat. timidus)

timid (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tímid, -ă adj. (lat. timidus, d. timére, a se teme). Sfios. Adv. Cu sfială. – Fals timíd (după fr.).

timid (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde

timid (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
timid a. sfios.

timid (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, mșions; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. — Din fr. timide, lat. timidus.