testaceu - explicat in DEX

testaceu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TESTACÉU, testacee, s. n. (La pl.) Subordin de moluște al căror corp are un înveliș calcaros; (și la sg.) moluscă aparținând acestui subordin. – Din fr. testacé, lat. testaceus.

testaceu (Dicționar de neologisme, 1986)
TESTACÉU, -ÉE adj. (Despre moluște) Al cărui corp este acoperit cu un înveliș calcaros. // s.n.pl. Subordin de moluște cu corpul acoperit de un test² [în DN]; (la sg.) moluscă din acest subordin. [Pron. -ceu, ce-e. / cf. fr. testacé, testacées, lat. testaceus].

testaceu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TESTACÉU, -ÉE I. adj. acoperit cu o cochilie, cu un test². II. s. n. pl. 1. ordin de moluște cu corpul acoperit de un test². 2. subordin de protozoare care secretă în jurul lor o membrană organică, rezistentă, de natură gelatinoasă sau pseudochitinoasă. (< fr. tescacé/s/, lat. testaceus)

testaceu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
testacéu s. n., art. testacéul; pl. testacée

testaceu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
testaceu a. acoperit cu un țest. ║ n. animal cu țest: stridie, broască.

testaceu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TESTACÉU, testacee, s. n. (La pl.) Subordin de moluște al căror corp are un înveliș calcaros; (și la sg.) moluscă aparținând acestui subordin. — Din fr. testacé, lat. testaceus.

testaceŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*testacéŭ, -ée adj., pl. f. ee (lat. tesaceus, d. testa, hîrb, carapace. V. țeastă). Acoperit cu țest, țestos (scoĭcă, carapace, cămașă de solzĭ groșĭ): animale testacee. S. n. Animal cu țest.