testaceu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TESTACÉU, testacee, s. n. (La
pl.) Subordin de moluște al căror corp are un înveliș calcaros; (și la
sg.) moluscă aparținând acestui subordin. – Din
fr. testacé, lat. testaceus.testaceu (Dicționar de neologisme, 1986)TESTACÉU, -ÉE adj. (
Despre moluște) Al cărui corp este acoperit cu un înveliș calcaros. //
s.n.pl. Subordin de moluște cu corpul acoperit de un test
2 [în DN]; (
la sg.) moluscă din acest subordin. [Pron.
-ceu, ce-e. / cf. fr.
testacé, testacées, lat.
testaceus].
testaceu (Marele dicționar de neologisme, 2000)TESTACÉU, -ÉE I.
adj. acoperit cu o cochilie, cu un test
2. II. s. n. pl. 1. ordin de moluște cu corpul acoperit de un test
2. 2. subordin de protozoare care secretă în jurul lor o membrană organică, rezistentă, de natură gelatinoasă sau pseudochitinoasă. (< fr.
tescacé/s/, lat.
testaceus)
testaceu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)testacéu s. n.,
art. testacéul; pl. testacéetestaceu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)testaceu a. acoperit cu un țest. ║ n. animal cu țest:
stridie, broască.testaceu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TESTACÉU, testacee, s. n. (La
pl.) Subordin de moluște al căror corp are un înveliș calcaros; (și la
sg.) moluscă aparținând acestui subordin. — Din
fr. testacé, lat. testaceus.testaceŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*testacéŭ, -ée adj., pl. f.
ee (lat.
tesaceus, d.
testa, hîrb, carapace. V.
țeastă). Acoperit cu țest, țestos (scoĭcă, carapace, cămașă de solzĭ groșĭ):
animale testacee. S. n. Animal cu țest.