testament (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TESTAMÉNT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊
Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator.
Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege.
2. (În sintagmele)
Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Cristos).
Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Cristos). – Din
lat. testamentum, fr. testament.testament (Dicționar de neologisme, 1986)TESTAMÉNT s.n. Act prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. [Pl.
-te, -turi. / < lat.
Testamentum, cf. fr.
testament].
testament (Marele dicționar de neologisme, 2000)TESTAMÉNT s. n. 1. act juridic prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. 2. operă tardivă a unui scriitor sau artist, considerată ca ultima expresie a concepțiilor sale estetice ori literare. (< fr.
testament, lat.
testamentum, germ.
Testament)
testament (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)testamént (-te), s. n. – Act juridic ce cuprinde dorințele cuiva după moarte.
Lat. testamentum (
sec. XVII). –
Der. testa, vb., din
fr. tester; testamentar, adj., din
fr. testamentaire; testator, adj., din
fr. testateur.testament (Dicționaru limbii românești, 1939)*testamént n., pl.
e (lat.
testamentum, d.
testari, a testa). Act autentic pin [!] care spuĭ ce să se facă cu averea ta după moartea ta. (Cînd e scris, datat și iscălit de tine, se numește
olograf; cînd e primit în prezența judecătoruluĭ și marturilor [!], se numește
public saŭ
autentic; cînd e predat judecătoruluĭ în plic închis și sigilat, se numește
mistic).
Vechĭu Testament, cărțile sfinte din ainte [!] de Hristos (Pentateucu, Profețiĭ și Agiografiĭ);
Noul Testament, cărțile sfinte de după Hristos (
Evangheliile, Actele Apostolilor, Epistolele și
Apocalipsu). V.
biblie, diată.testament (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)testamént s. n.,
pl. testaméntetestament (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)testament n. act autentic prin care cineva declară ultima sa voință și dispune de averea-i după moartea sa;
Vechiul-Testament, colecțiunea cărților biblice;
Noul-Testament, Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistolele și Apocalipsul.
testament (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TESTAMÉNT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊
Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator.
Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege.
2. (în sintagmele)
Vechiul Testament = prima parte a Bibliei recunoscută și de mozaici și de creștini, cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Hristos).
Noul Testament = a doua parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Hristos), recunoscute numai de creștini. —
Din lat. testamentum, fr. testament.