testamentar - explicat in DEX

testamentar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TESTAMENTÁR, -Ă, testamentari, -e, adj. Privitor la un testament, care este prevăzut într-un testament sau rezultă dintr-un testament. – Din fr. testamentaire, lat. testamentarius.

testamentar (Dicționar de neologisme, 1986)
TESTAMENTÁR, -Ă adj. Referitor la un testament; stabilit printr-un testament. [Cf. lat. testamentarius, fr. testamentaire].

testamentar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TESTAMENTÁR, -Ă adj. referitor la un testament; stabilit printr-un testament. (< fr. testamentaire, lat. testamentarius)

testamentar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*testamentár, -ă adj. (testamentarius). Relativ la testament: dispozițiunĭ testamentare. Executor testamentar, cel însărcinat cu execuțiunea testamentuluĭ.

testamentar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
testamentár adj. m., pl. testamentári; f. testa­mentáră, pl. testamentáre

testamentar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
testamentar a. privitor la testament: clauze testamentare; executor testamentar, cel însărcinat de testator a aduce la îndeplinire testamentul.

testamentar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TESTAMENTÁR, -Ă, testamentari, -e. adj. Privitor la un testament, care este prevăzut într-un testament sau rezultă dintr-un testament. — Din fr. testamentaire, lat. testamentarius.