terțiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)terțíu (-íe), adj. – (Berbec) care are peste doi ani. –
Var. tîrțiu, interțiu, (în)tărțîu. Lat. tertĭus, al cărui rezultat normal, *
terți, a primit
suf. -
iu, ca
negriu ‹
negru, suriu ‹
sur etc. După Pușcariu 1740 și REW 8679, de la un
lat. *
tertῑvus: după Tiktin, din
lat. in tertĭo (anno), cu ideea că ar fi vorba de o formație cultă; după Giuglea,
Contribuții, 20 și Candrea, din
lat. *tertianeus. Cf. anțărț, terță.