tesac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TESÁC, tesace, s. n. Sabie scurtă și lată purtată în trecut de infanteriști și de sergenții de stradă;
p. restr. teacă de sabie. – Din
rus. tesak.tesac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tesác (-ce), s. n. – Sabie scurtă; un fel de cuțit cu teacă.
Sl. (
rus.)
tesakŭ (Cihac, II, 408; Conev 122).
tesac (Dicționaru limbii românești, 1939)tesác n., pl.
e (rus.
tesák, tesac, d. vsl.
tesakŭ, teslakŭ. V.
teslă). Sabie scurtă și dreaptă pe care aŭ maĭ purtat-o în ultimu timp gardiștiĭ polițiiĭ.
tesac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tesác s. n.,
pl. tesácetesac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tesac n. sabie-baionetă. [Rus. TESAKŬ].
tesac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TESÁC, tesace, s. n. Sabie scurtă și lată purtată în trecut de infanteriști și de sergenții de stradă;
p. restr. teacă de sabie. — Din
rus. tesak.