tertip - explicat in DEX

tertip (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TERTÍP, tertipuri, s. n. Șiretlic, stratagemă, truc, viclenie. – Din tc. tertib.

tertip (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tertíp (-puri), s. n. – 1. Sistem, procedeu, formă, formulă. – 2. Cursă, artificiu, șiretenie, vicleșug. – Mr. tirtipe, megl. tirtip. Tc. (arab.) tertib, tertip (Șeineanu, II, 357; Lokotsch 2041; Ronzevalle 64), cf. ngr. τερτίπι, alb., bg., sb. tertip.

tertip (Dicționaru limbii românești, 1939)
tertíp n., pl. urĭ (turc. ar. tertib, ordine, așezare, plan, proĭect). Vechĭ. Plan, sistemă, procedură. Azĭ. Iron. Manoperă, mijloc nepermis: a umbla cu tertipurĭ ca să înșelĭ. – Și tirtip (Flm. Cjb.).

tertip (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tertíp s. n., pl. tertípuri

tertip (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tertip n. 1. (sens învechit) sistemă, plan: încât se atinge despre dreapta judecată, despre tertipul lumii AL.; 2. mijloc (mai adesea neonest): spuse fetei cu ce tertipuri umblă să-i încerce bărbăția ISP.; 3. pl. chichițe, clenciuri: nu se uita la tertipurile și la renghiurile ce-i tot juca ISP. [Turc. TERTIB, ordin, dis-pozitiune, plan, proiect: sensurile vorbei în limba modernă au nuanțe peiorative necunoscute vechii limbi].

tertip (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TERTÍP, tertipuri, s. n. Șiretlic, stratagemă, truc, viclenie. — Din tc. tertib.