terțiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)terțíu (-íe), adj. – (Berbec) care are peste doi ani. –
Var. tîrțiu, interțiu, (în)tărțîu. Lat. tertĭus, al cărui rezultat normal, *
terți, a primit
suf. -
iu, ca
negriu ‹
negru, suriu ‹
sur etc. După Pușcariu 1740 și REW 8679, de la un
lat. *
tertῑvus: după Tiktin, din
lat. in tertĭo (anno), cu ideea că ar fi vorba de o formație cultă; după Giuglea,
Contribuții, 20 și Candrea, din
lat. *tertianeus. Cf. anțărț, terță.terțiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)terțíŭ, -íe adj. (lat.
*tertivus îld.
tĕrtius, al treilea. Cp. cu
anțărț). Intrat într´al treilea an, mior:
berbec terțiŭ (Șez. 9, 55). – Și
tîrțiŭ (R. S. GrS. 6, 54), și
înterțiŭ (Let. 2, 33, și Șez. 3, 17).
terțiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)terțiu m. berbece de trei ani în jos. [Și
tărțiu, înterțiu: cf. lat. TERTIUS].