tencui - explicat in DEX

tencui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TENCUÍ, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din ucr. tyn'kuvaty.

tencui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tencuí (-uésc, -ít), vb. – A acoperi zidul cu un strat de mortar. – Var. înv. tincui. Germ. tünchen „a albi” prin intermediul pol. tynkowac (Cihac, II, 407; Tiktin). – Der. tencuială, s. f. (strat de mortar); tencuitor, s. m. (meseriaș care tencuiește).

tencui (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
tencui, tencuiesc v. t. a bate.

tencui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tencuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tencuiésc, imperf. 3 sg. tencuiá; conj. prez. 3 să tencuiáscă

tencui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TENCUÍ, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. — Din ucr. tyn’kuvaty.

tencuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tencuì v. 1. a da cu tencueală un perete; 2. a așterne cu ghips. [Pol. TYNKOWAC (din nemț. tünchen)].