tencui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TENCUÍ, tencuiesc, vb. IV.
Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din
ucr. tyn'kuvaty.tencui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tencuí (-uésc, -ít), vb. – A acoperi zidul cu un strat de mortar. –
Var. înv. tincui. Germ. tünchen „a albi” prin intermediul
pol. tynkowac (Cihac, II, 407; Tiktin). –
Der. tencuială, s. f. (strat de mortar);
tencuitor, s. m. (meseriaș care tencuiește).
tencui (Dicționar de argou al limbii române, 2007)tencui, tencuiesc v. t. a bate.
tencui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tencuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tencuiésc, imperf. 3
sg. tencuiá; conj. prez. 3
să tencuiáscătencui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TENCUÍ, tencuiesc, vb. IV.
Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. — Din
ucr. tyn’kuvaty.tencuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tencuì v.
1. a da cu tencueală un perete;
2. a așterne cu ghips. [Pol. TYNKOWAC (din nemț.
tünchen)].