teism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEÍSM1 s. n. Doctrină filozofică bazată pe admiterea existenței lui Dumnezeu ca ființă absolută care a creat lumea și o îndrumează [!]. – Din
fr. théisme.teism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEÍSM2 s. n. (
Med.) Ansamblul tulburărilor produse de consumul abuziv al ceaiului. – Din
fr. théisme.teism (Dicționar de neologisme, 1986)TEÍSM1 s.n. Concepție filozofică-religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, creatoare și conducătoare a lumii. [Pron.
te-ism. / cf. fr.
théisme < gr.
theos – zeu].
teism (Dicționar de neologisme, 1986)TEÍSM2 s.n. (
Med.) Totalitatea tulburărilor produse în urma abuzului de ceai. [Pron.
te-ism. / < fr.
théisme, cf.
thé – ceai].
teism (Marele dicționar de neologisme, 2000)TEÍSM1 s. n. concepție filozofico-religioasă care admite existența lui Dumnezeu ca ființă supranaturală rațională, creatoare și conducătoare a lumii. (< fr.
théisme)
teism (Marele dicționar de neologisme, 2000)TEÍSM2 s. n. intoxicație survenită în urma abuzului de ceai. (< fr.
théisme)
teism (Marele dicționar de neologisme, 2000)-TEÍSM3 elem. teo-.
teism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teísm s. n.teism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teism n. credință în existența unui Dumnezeu care guvernă lumea după libera sa voință.
teism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEÍSM1 s. n. Credință în Dumnezeu înțeles ca unic, de altă esență decât lumea pe care a creat-o, ca ființă vie, dotată cu voință, ca persoană absolută, exterioară naturii, dar și imanentă ei prin prezența și acțiunea sa creatoare. — Din
fr. théisme.