teier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEIÉR, teiere, s. n. Prăjină lungă de care sunt legate curmeie de tei, folosită pentru a speria peștii de pe fundul apei și a-i goni spre plasele de pescuit. –
Tei +
suf. -ar.teier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teiér s. n.,
pl. teiéreteier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEIÉR, teiere, s. n. Prăjină lungă de care sunt legate curmeie de tei, folosită pentru a speria peștii de pe fundul apei și a-i goni spre plasele de pescuit. —
Tei +
suf. -
ar.