țeapă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚEÁPĂ, țepi, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu);
p. restr. vârful unui astfel de par.
2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la
pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite.
3. Ghimpe, așchiuță, spin.
4. (La
pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. –
Cf. sl. čepati.