teanc - explicat in DEX

teanc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEÁNC, teancuri, s. n. Grămadă de obiecte (de același fel) așezate unele peste altele. – Din tc. denk.

teanc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
teánc (-curi), s. n. – Grămadă, morman. Megl. denc. Tc. denk, tenk (Tiktin; Candrea). Diftongarea nu este clară; poate ar trebui considerat teanc ca der. din tencui ca teasc din tescui. – Der. tencui, vb. (a îngrămădi, a împacheta).

teanc (Dicționaru limbii românești, 1939)
teanc (ea dift.) n., pl. urĭ (turc. denk, tenk, d. pers. denk, strîmt; ngr. téngi, bg. denk). Clit, stofe saŭ hîrtiĭ așezate în regulă unele peste altele, dar nu legate ca´n top orĭ în balot: teancurĭ de haĭne, de cărțĭ, de bumaște. Teancurĭ-teancurĭ, în teancurĭ unele lîngă altele. V. stivă.

teanc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
teanc s. n., pl. teáncuri

teanc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
teanc n. 1. balot de marfă: sară teancurile să-și ia postavurile POP.; 2. pachet: scoate un teanc de hârtii AL.; 3. număr de 10 topuri de hârtie (cam 5000 coale); 4. grămadă în genere: un teanc de sumane croite CR.; teancuri-teancuri, grămadă, unul peste altul. [Turc. tenk, balot].

teanc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEÁNC, teancuri, s. n. Grămadă de obiecte (de același fel) așezate unele peste altele. — Din tc. denk.