tardiv - explicat in DEX

tardiv (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
TARDÍV, -Ă, tardivi, -e, adj. Care apare, se întâmplă, se dezvoltă cu întârziere. – Fr. tardif.

tardiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TARDÍV, -Ă, tardivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care apare, se întâmplă, se dezvoltă cu întârziere. – Din fr. tardif.

tardiv (Dicționar de neologisme, 1986)
TARDÍV, -Ă adj. (adesea adv.) Care apare, se petrece, se face (mai) târziu (decât ar trebui). [Cf. fr. tardif, it. tardivo].

tardiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TARDÍV, -Ă adj. (și adv.) care apare, se întâmplă, se dezvoltă cu întârziere. (< fr. tardif)

tardiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
tardív, -ă adj. (fr. tardif, d. lat. pop. tardivus, de unde vine și rom. tîrziŭ). Care vine saŭ apare tîrziŭ: regrete tardive, fructe tardive, minte tardivă. Adv. A se decide tardiv.

tardiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tardív adj. m., pl. tardívi; f. tardívă, pl. tardíve

tardiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tardiv a. 1. care vine (prea) târziu: regrete tardive; 2. cate crește cu încetul: fructe tardive; 3. fig. care se formează târziu: spirit tardiv.

tardiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TARDÍV, -Ă, tardivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care apare, se întâmplă, se dezvoltă cu întârziere. — Din fr. tardif.