tânăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană,
p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊
Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu.
2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate.
3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante.
Pădure tânără. –
Lat. *tenerus (=
tener).