tămâiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante;
a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii
(Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător
(Chenopodium botrys). ◊ Compus:
tămâiță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene
(Ajuga chamaepytis). –
Tămâie +
suf. -iță.