tămâiță - explicat in DEX

tămâiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante; a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâiță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță.

tămâiță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
tămâíță, s.f. – (bot.) Vineriță (Ajuga reptans L.); buruiană de sub alun, cearta-casei, frunză-de-orbalț (Borza 1968). – Din tămâie (< lat. *thymanea) + -iță.

tămâiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tămâíță s. f., g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțe

tămâiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tămâiță f. plantă ce crește prin fănețe și miroase ca tămâia. (Ajuga reptans).

tămâiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). — Tămâie + suf. -iță.