tacâm (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TACẤM, tacâmuri, s. n. I. 1. Serviciu de masă complet, care se așază în dreptul fiecărui mesean;
p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se servește o persoană când mănâncă.
2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operații sau specifice unei anumite îndeletniciri. ♦ Harnașament.
3. Acaret.
4. (La
pl.) Aripi, gheare, gâturi de pasăre (
2).
II. 1. (
Înv.) Cortegiu, alai.
2. Taraf (
1).
3. Fig. Fel de om, soi; poamă. – Din
tc. takim.tacâm (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tacấm s. n.,
pl. tacấmuritacâm (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tacâm n. cele trebuincioase spre a forma un tot complet:
1. serviciu de masă (pânză, cuțit, furculiță, lingură, șervet, pahar):
să puie numai 12 tacâmuri AL.;
2. serviciu de tratat oaspeți (cafea, dulceață, ciubuc);
3. hamut de cai (cioltar, ham):
calul să mi ți-l gătesc cu tacâmul cel domnesc POP.;
4. complex de instrumente muzicale (vioară, cobză, naiu):
adusese pe cel mai vestit tacâm de lăutari GHICA;
5. od. suită:
Vodă cu tot tacâmul Curții; 6. fig. cortej:
neaverea cu tot tacâmul de neajunsuri ISP.;
7. fig. om de nimic:
domnișorul ăla care se hrănește cu ouă coapte?... prost tacâm ! AL. [Turc. TAKYM, șir (de lucruri sau de persoane), efecte, asortiment, unelte, grup, trupă;
fig. drojdia poporului].
tacâm (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TACẤM, tacâmuri, s. n. I. 1. Serviciu de masă complet, care se așază în dreptul fiecărui mesean;
p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se servește o persoană când mănâncă.
2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operații sau specifice unei anumite îndeletniciri. ♦ Harnașament.
3. Acaret.
4. (La
pl.) Aripi, gheare, gâturi de pasăre (
2).
II. 1. (
înv.) Cortegiu, alai.
2. Taraf (
1).
3. Fig. Fel de om, soi; poamă. — Din
tc. takim.