taburet - explicat in DEX

taburet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TABURÉT, taburete, s. n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. ♦ Spec. Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv de înălțare și de coborâre, pe care stă cineva când cântă la pian. ♦ Spec. Scăunel foarte scund, pe care își poate ține picioarele o persoană care stă pe scaun. – Din fr. tabouret.

taburet (Dicționar de neologisme, 1986)
TABURÉT s.n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spetează. [Pl. -te. / < fr. tabouret].

taburet (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TABURÉT s. n. scăunel rotund sau pătrat, fără spetează. (< fr. tabouret)

taburet (Dicționaru limbii românești, 1939)
*taburét n., pl. e (fr. tabouret, d. tabour, azĭ tambour, tobă, tambur. V. tambour 2). Scăunel fără răzemătoare, întrebuințat maĭ ales la rezemat picĭoarele. – Vulg. taburel.

taburet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
taburét s. n., pl. taburéte

taburet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
taburet n. 1. scaun fără brațe nici spate; 2. scăunel de pus sub picioarele celui ce șade (= fr. tabouret).

taburet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TABURÉT, taburete, s. n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. ♦ Spec. Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv de înălțare și de coborâre, pe care stă cineva când cântă la pian. ♦ Spec. Scăunel foarte scund, pe care își poate ține picioarele o persoană care stă pe scaun. — Din fr. tabouret.