tăcea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TĂCEÁ, tac, vb. II.
Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊
Expr. A tăcea chitic (sau
molcom, ca peștele, ca pământul) = a nu spune nimic.
A tăcea ca porcul în păpușoi (sau
în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol.
Tac mă cheamă = nu spun o vorbă.
Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău.
Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦
Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare.
2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊
Expr. Ia (sau
ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva.
Tacă-ți gura sau
taci din gură! = isprăvește!
3. A nu răspunde, a nu riposta.
4. A tăinui, a ascunde. ◊
Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcând (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. –
Lat. tacere.