tăcea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TĂCEÁ, tac, vb. II.
Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊
Expr. A tăcea chitic (sau
molcom, ca peștele, ca pământul) = a nu spune nimic.
A tăcea ca porcul în păpușoi (sau
în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol.
Tac mă cheamă = nu spun o vorbă.
Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău.
Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦
Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare.
2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊
Expr. Ia (sau
ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva.
Tacă-ți gura sau
taci din gură! = isprăvește!
3. A nu răspunde, a nu riposta.
4. A tăinui, a ascunde. ◊
Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcând (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. –
Lat. tacere.tăcea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂCEÁ, tac, vb. II.
Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊
Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊
Expr. A tăcea chitic (sau
molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic.
A tăcea ca porcul în păpușoi (sau
în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol.
Tac mă cheamă = nu spun o vorbă.
Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău.
Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦
Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit.
2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊
Expr. Ia (sau
ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva.
Tacă-ți gura sau
taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește!
3. A nu răspunde, a nu riposta.
4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. –
Lat. tacere.tăcea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tăceá (-ac, -ăcút), vb. – A nu vorbi. –
Mr. tac. tățeare, megl. tac, tățeari, istr. tǫcu. Lat. tăcēre (Pușcariu 1708; REW 8517),
cf. vegl. takar, it. tacere, prov. tazer, fr. taire. –
Der. tăcere, s. f. (liniște);
tăcut, adj. (silențios);
tacit, adj., din
fr. tacite; taciturn, adj., din
fr. taciturne; taci-și’nghite, s. m. (varietate de gogoși).
tăcea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăceá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tac, 1
pl. tăcém, 2
pl. tăcéți; conj. prez. 3
să tácă; imper. 2
pl. tăcéți; ger. tăcấnd; part. tăcúttăcea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂCEÁ, tac, vb. II.
Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească.
*
Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊
Expr. A tăcea chitic (sau
molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic.
A tăcea ca porcul în păpușoi (sau
în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol.
Tac mă cheamă = nu spun o vorbă.
Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău.
Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦
Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit.
2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊
Expr. Ia (sau
ian)
taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva.
Tacă-ți gura sau
taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește!
3. A nu răspunde, a nu riposta.
4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. —
Lat. tacere.tăceà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăceà v.
1. a nu vorbi:
tace de frică; fig. a fi ca mut:
tace ca peștele, tace chitic, tace molcom;
2. a-și stăpâni gura:
taci din gură șl tacăți-gura. [Lat. TACERE].