suspensiv (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (Jur.) Care suspendă punerea în execuție, care oprește, care amână. ◊ (În sistemul politic capitalist)
Veto suspensiv = drept pe care îl are șeful statului de a refuza
sancționarea unei legi votate de parlament. – După
fr. suspensif.suspensiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (
Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. – Din
fr. suspensif.suspensiv (Dicționar de neologisme, 1986)SUSPENSÍV, -Ă adj. Care suspendă, care oprește punerea în execuție. [< fr.
suspensif].
suspensiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUSPENSÍV, -Ă adj. care determină o suspensie (1). (< fr.
suspensif)
suspensiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)suspensív adj. m.,
pl. suspensívi; f. suspensívă, pl. suspensívesuspensiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)suspensiv a.
Jur. ce suspendă, ce oprește efectul:
apel suspensiv.suspensiv (Dicționaru limbii românești, 1939)*suspensív, -ă adj. (mlat.
suspensivus).
Jur. Făcut p. a suspenda executarea uneĭ judecățĭ, uneĭ învoĭelĭ:
apel suspensiv.suspensiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUSPENSÍV, -Ă, suspensivi, -e, adj. (
Jur.) Care suspendă, care oprește punerea în execuție a unei dispoziții, a unei prevederi etc. — Din
fr. suspensif.