suspensiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUSPENSIÚNE s. f. v. suspensie.suspensiune (Dicționar de neologisme, 1986)SUSPENSIÚNE s.f. v.
suspensie.
suspensiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)suspensiune f.
1. acțiunea de a suspenda și starea celui suspendat;
2. încetarea momentană, întrerupere;
3. interzicere temporară:
o suspensiune de trei luni.suspensiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*suspensiúne f. (lat.
suspensio, -ónis. V.
pensiune). Acțiunea de a suspenda. Starea celuĭ suspendat.
A ținea pe cineva în suspensiune, a-l ținea în stare de amînare, în nebotărîre.
Ret. Figura pin care tragăneĭz puțin vorba pin perifraze saŭ o scurtă tăcere pină să te pronunți p. a ațîta curiozitatea și a produce maĭ mult efect (înscris se arată printr’un șir de puncte. V.
retorică).
Chim. Starea unuĭ corp foarte divizat care se amestecă cu un fluid fără să se disolve.
Fiz. Suspensiunea luĭ Cardan, suspensiunea unuĭ instrument într'=’o pozițiune perfect verticală. – Și -
énsie.suspensiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUSPENSIÚNE s. f. v. suspensie.