sufixație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUFIXÁȚIE, sufixații, s. f. Faptul de a sufixa; sufixare. – Din
fr. sufixation.sufixație (Dicționar de neologisme, 1986)SUFIXÁȚIE s.f. Sufixare. [Gen.
-iei. / < fr.
suffixation].
sufixație (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUFIXÁȚIE s. f. sufixare. (< fr.
suffixation)
sufixație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sufixáție (-ți-e) s. f.,
art. sufixáția (-ți-a), g.-d. art. sufixáției; pl. sufixáții, art. sufixáțiile (-ți-i-)sufixație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUFIXÁȚIE, sufixații, s. f. Faptul de
a sufixa; sufixare. — Din
fr. sufixation.