stupitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) STUPITÚRĂ,stupitúri, s. f. (Reg.) Scuipătură. – Stupi + suf. -tură.
stupitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) stupitúră (reg.) s. f., g.-d. art. stupitúrii; pl. stupitúri
stupitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) STUPITÚRĂ,stupituri, s. f. (Reg.) Scuipătură. — Stupi + suf. -tură.