stupizenie(Dicționarul limbii române contemporane, 1980) STUPIZÉNIE,stupizenii, s.f. Stupiditate (2).
stupizenie(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) STUPIZÉNIE,stupizenii, s. f. (Rar) Stupiditate (2). – Stupid + suf. -enie.
stupizenie(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) stupizénie (fam.) (-ni-e) s. f., art. stupizénia(-ni-a), g.-d. art. stupizéniei; pl. stupizénii, art. stupizéniile (-ni-i-)
stupizenie(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) STUPIZÉNIE,stupizenii, s. f. (Fam.) Stupiditate (2). — Stupid + suf. -enie.