stupoare - explicat in DEX

stupoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STUPOÁRE s. f. 1. (Livr.), Stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție. 2. (Med.) Simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă. – Din fr. stupeur, lat. stupor, -oris.

stupoare (Dicționar de neologisme, 1986)
STUPOÁRE s.f. 1. Uluire; stupefacție. 2. Stare deprimantă care apare în unele psihoze, ducând la amuțire și la imobilitate completă. [< fr. stupeur, cf. lat. stupor].

stupoare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
STUPOÁRE s. f. 1. stupefacție. 2. stare deprimantă care apare în unele psihoze, ducând la amuțire și la imobilitate completă; stupor. (< fr. stupeur, lat. stupor)

stupoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stupoáre s. f., g.-d. art. stupórii

stupoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
*stupoáre f., pl. orĭ (lat. stupor). Mare uĭmire (cauzată de o veste saŭ de o nenorocire subită).

stupoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STUPOÁRE s. f. 1. Stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție. 2. (Med.) Simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă. — Din fr. stupeur, lat. stupor, -oris.