strunga (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Strunga f. 1. pisc al Carpaților, în jud. Dâmbovița; 2. pădure în jud. Roman, faimoasă od. ca cuib de tâlhari; 3. izvor de ape minerale (sulf de fier) în jud. Roman, nu departe de Târgu-Frumos. Victoria lui Gh. Ghica asupra lui Ștef. Gheorghe (1658).