strungar - explicat in DEX

strungar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRUNGÁR¹, strungari, s. m. Muncitor calificat în prelucrarea pieselor la strung. [Var.: (reg.) strugár s. m.] – Strung + suf. -ar.

strungar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRUNGÁR², strungari, s. m. Cioban care mînă oile la strungă pentru a fi mulse. – Strungă + suf. -ar.

strungar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
strungár, -ă, s.m. și n., adj. 1. (s.m.; pop.) cioban care mână oile la strungă, pentru a fi mulse; strungaci, strungaș, mânător, mânzar, mânzărar. 2. (s.n.; reg.; în forma: strungariu) preducea, potricală, perforator. 3. (s.m.; reg.) deschizătură îngustă prin care trec oile pe rând; strungă, portiță, strungăreață. 4. (s.n.; reg.) coclet (la războiul de țesut). 5. (reg.; în forma: strungariu) miuerușcă, femelă. 6. (adj.; reg.; despre oameni) cu strungăreață, strungaci, strungaș.

strungar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strungár s. m., pl. strungári

strungar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strungar m. lucrător la strung.

strungar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strungar m. cioban tânăr: care mână oile în strungă.

strungar (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) strungár m. (d. strungă). Băiat care mînă oile în strungă. V. scutar.

strungar (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) strungár m. Vest. Strugar.

strungar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRUNGÁR¹, strungari, s. m. Muncitor calificat în prelucrarea pieselor la strung. [Var.: (reg.) strugár s. m.] — Strung + suf. -ar.

strungar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRUNGÁR², strungari, s. m. Cioban care mână oile la strungă pentru a fi mulse. — Strungă + suf. -ar.