strunea (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)struneá,
strunéle, s.f. (reg.)
1. parte a cutiei mobile (teicii) în care cad grăunțele din coșul morii, înainte de a trece între pietrele morii.
2. parte a frâului unui cal, care înconjură bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei.
strunea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))STRUNEÁ, strunele, s. f. (
Reg.) Strună
(3). – Din
strună +
suf. -ea.strunea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)strunea f. Mold. căpăstru sau întinzătorul teicei.
strunea (Dicționaru limbii românești, 1939)struneá f., pl.
ele (dim. d.
strună).
Est. Struna de la frîŭ.