strigătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică;
spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. –
Striga +
suf. -ătură.