strigător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRIGĂTÓR, -OÁRE, strigători, -oare, adj.,
s. m. 1. Adj. Care strigă;
fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊
Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident.
2. S. m. (
Înv. și
pop.) Crainic, vestitor. –
Striga +
suf. -ător.