străjui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂJUÍ, străjuiesc, vb. IV. (
Pop.)
1. Tranz. A păzi, a apăra.
2. Intranz. (Adesea
fig.) A sta de strajă, a veghea.
3. Tranz. Fig. A mărgini, a delimita ceva. [
Var.: (
reg.)
strejuí vb. IV] –
Strajă +
suf. -ui.