strajnic (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
strájnic, strájnici, s.m. (înv.) 1. paznic. 2. sergent-major polonez.
strajnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strajnic n. carte bisericească ce conține ritualul prescris pentru săptămâna cea mare a Patimilor: Strajnicul e partea integrantă a Triodului. [Și strastnic = slav. STRASTĬNIKŬ, care pătimește (din STRASTĬ, patimă)].
strajnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) strájnic n., pl. e (vechĭ strastnic, d. vsl. strastĭnikŭ, care pătimește, d. strastĭ, straste, patimă). O parte a trioduluĭ, aceĭa care conține ritualu săptămîniĭ patimilor.
strajnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) strájnic, V. strașnic.