străjui - explicat in DEX

străjui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRĂJUÍ, străjuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A păzi, a apăra. 2. Intranz. (Adesea fig.) A sta de strajă, a veghea. 3. Tranz. Fig. A mărgini, a delimita ceva. [Var.: (reg.) strejuí vb. IV] – Strajă + suf. -ui.

străjui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă

străjui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRĂJUÍ, străjuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A păzi, a apăra. 2. Intranz. (Adesea fig.) A sta de strajă, a veghea. 3. Tranz. Fig. A mărgini, a delimita ceva. [Var.: (reg.) strejuí vb. IV] — Strajă + suf. -ui.