străjer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, subst. 1. S. m. Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor avantaje fiscale. ♦
P. gener. (
Înv. și
pop.) Paznic, strajă.
2. S. m. și
f. Tânăr care aparținea străjeriei.
3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [
Var.: (
înv.)
strejár s. m.] –
Strajă +
suf. -ar.