spulberătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt;
p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. –
Spulbera +
suf. -ătură.spulberătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spulberătúră (rar)
s. f.,
g.-d. art. spulberătúrii; pl. spulberătúrispulberătură (Dicționaru limbii românești, 1939)spulberătură f., pl.
ĭ. Lucru spulberat de vînt (de ex., zăpadă).
spulberătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt;
p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. —
Spulbera +
suf. -ătură.