spovedire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPOVEDÍRE, spovediri, s. f. Acțiunea de
a (se) spovedi; destăinuire, mărturisire. –
V. spovedi.spovedire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spovedíre s. f.,
g.-d. art. spovedírii; pl. spovedírispovedire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPOVEDÍRE, spovediri, s. f. Acțiunea de
a (se) spovedi; destăinuire, mărturisire. —
V. spovedi.