spovedanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPOVEDÁNIE, spovedanii, s. f. Faptul de a (se) spovedi; mărturisire. ♦
Spec. Ceremonia mărturisirii păcatelor în fața preotului. – Din
sl. ispovĕdanije.spovedanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spovedánie (-ni-e) s. f.,
art. spovedánia (-ni-a), g.-d. art. spovedániei; pl. spovedánii, art. spovedániile (-ni-i-)spovedanie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spovedanie f. mărturisirea păcatelor. [Slav. ISPOVĬEDANIĬE].
spovedanie (Dicționaru limbii românești, 1939)spovedánie f. (vsl.
ispovĭedaniĭe).
Vest. Acțiunea de a te spovedi, mărturisire, confesiune. În est
spovăduĭală, pl.
ĭelĭ, în Maram.
spovadă (din
spoveadă), pl.
ezĭ. – Vechĭ
isp-. Și
spăvădanie.spovedanie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPOVEDÁNIE, spovedanii, s. f. Faptul de a (se) spovedi; mărturisire. ♦
Spec. Ceremonia mărturisirii păcatelor în fața preotului. — Din
sl. ispovĕdanije.