sofisticărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOFISTICĂRÍE, sofisticării, s. f. (
Fam.) Faptul de a uza (și de a abuza) de sofisme; argumentație, afirmație plină de sofisme, falsă. – Din
fr. sophistiquerie.sofisticărie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)sofisticărie, sofisticării s. f. lucru sofisticat
sofisticărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sofisticăríe (
fam.)
s. f.,
art. sofisticăria, g.-d. art. sofisticăriei; pl. sofisticăríi, art. sofisticăríilesofisticărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sofisticărie f. subtilitate excesivă în discursuri sau raționamente.
sofisticărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SOFISTICĂRÍE, sofisticării, s. f. (
Fam.) Faptul de a uza (și de a abuza) de sofisme; argumentație, afirmație plină de sofisme, falsă. — Din
fr. sophistiquerie.