sofistic - explicat in DEX

sofistic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) Întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

sofistic (Dicționar de neologisme, 1986)
SOFÍSTIC, -Ă adj. (Despre judecăți) Bazat pe un sofism; fals, eronat. [< fr. sophistique, gr. sophistikos].

sofistic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SOFÍSTIC, -Ă I. adj. (despre judecăți) bazat pe un sofism; fals, eronat. II. s. f. 1. folosirea în discuție sau în demonstrații a unor raționamente greșite și a sofismelor, cu scopul de a denatura adevărul. 2. arta și orientarea filozofică a sofiștilor. (< fr. sophistique, lat. sophisticus)

sofistic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofistic (Dicționaru limbii românești, 1939)
sofístic, -ă adj. (vgr. sophistikós). Dc natura sofizmeĭ: raționament sofistic. Care face uz de sofizme: scriitor sofistic. Sf. Mișcare de gîndire care, în vechile orașe greceștĭ, maĭ ales la Atena, era reprezentată de sofiști. Adv. În mod sofistic.

sofistic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sofistic a. 1. de natura sofismului: raționament sofistic; 2. care face uz de sofisme: scriitor sofistic.

sofistic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. — Din fr. sophistique, lat. sophisticus.