silfidă - explicat in DEX



silfidă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SILFÍDĂ, silfide, s. f. 1. (În mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte ușor și agil, care, împreună cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânără, suplă, grațioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale căror larve se hrănesc cu cadavre și care provoacă pagube în culturi (Silphidae); (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. sylphide.

silfidă (Dicționar de neologisme, 1986)
SILFÍDĂ s.f. 1. Silfă, înfățișată cu un corp zvelt și cu aripi străvezii. ♦ (Fig.) Femeie zveltă, grațioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu numeroase specii, care au mirosul foarte dezvoltat și se hrănesc cu cadavre; (la sg.) insectă din această familie. [< fr. sylphide(s)].

silfidă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SILFÍDĂ s. f. 1. (mit. germ.) silfă, înfățișată cu un corp zvelt și aripi străvezii. 2. (fig.) femeie zveltă, grațioasă. 3. (pl.) familie de insecte coleoptere cu numeroase specii, ale căror larve se hrănesc cu cadavre sau cu leguminoase. (< fr. sylphide/s/)

silfidă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
silfídă s. f., g.-d. art. silfídei; pl. silfíde

silfidă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*silfídă f., pl. e (fr. sylphide, d. sylphe, silf). Zînă celtică saŭ germanică. Fig. Femeĭe grațioasă și zveltă.

silfidă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
silfidă f. 1. spirit femeiesc de aer; 2. fig. femeie tânără, grațioasă și sveltă.

silfidă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SILFÍDĂ, silfide, s. f. 1. (în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte ușor și agil, care, împreună cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânără, suplă, grațioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale căror larve se hrănesc cu cadavre și care provoacă pagube în culturi (Silphidae); (și la sg.) insectă care face parte din această familie. — Din fr. sylphide.

Alte cuvinte din DEX

SILFIC SILFA SILF « »SILFIDA SILFON SILHA